Calusarii intre traditie si magie ~ Calusarii – The mystical dancers ~ welcome2romania.wordpress.com

Dansul calusarilor vine din negurile timpului, fiind de origine precrestina. Dansul a fost legat ca origine si de stravechiul cult al Soarelui. Dansul Calusarilor se practica in sudul tarii, dar si in Moldova de Rusalii. Cu toate ca de Rusalii se sarbatoreste Pogorarea Sfantului Duh, romanii i-au asociat acestei sarbatori si semnificatii magice. De Rusalii se sarbatorea in trecut Rozalia, sarbatoarea trandafirilor.

WELCOME TO ROMANIA !

Traditia calusarilor vine din vremuri stravechi si e nascuta din credintele pagane pre-crestine. Pe vremuri calusarii erau preoti ai cultului solar. Condusi de un mare preot- devenit vataf dupa raspandirea crestinismului – dansurile lor erau mai mult decat initiatice. Erau exorcizante. Marele preot era cel care implora zeul sa il ajute si el insusi conducea mica armata a calusarilor care se razboiau cu duhurile rele ce puneau stapanire pe sate. Mai mult, calusarii depuneau un juramant al tacerii, doar vataful avand voie sa vorbeasca. Din cand in cand, la indemnurile vatafului, calusarii scoteau anumite strigate de lupta. S-a constatat ca atat juramantul de tacere cat si strigatele de lupta isi aveau rolul lor mai mult decat important. Cercetari de ultima ora in domeniul energetic au demonstrat ca pentru fiecare cuvant rostit organismul cheltuie o anumita cantitate de energie.

Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al sabiilor: “Dupa…

Vezi articol original 890 de cuvinte mai mult

Povestile zilelor saptamanii

„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)

Numele celor şapte zile ale săptămânii sunt determinate, în toate ţările de limbă latină, de cele şapte planete cunoscute în Antichitate. În ţările anglo-saxone numele zilelor săptămânii vin de la zei şi planete¹.

Nenumărate studii ne vorbesc despre existenţa unei filozofii populare transmise prin generaţii, despre paradigma timpului la ţăranul român şi chiar existenţa unui timp etnologic, specific satului românesc.

În folclorul românesc zilele sunt nişte făpturi, ce înainte vreme umblau pe pământ. Ele au sufletul lor, de aceea avem zile bune şi zile rele, zile îmbelşugate şi zile sterpe. Unele zile sunt figurate de sfinte, altele de sfinţi, zile femeie şi zile bărbat.
În folclorul românesc se povesteşte că:

• Luni e bărbat şi e bun pentru orice început, el ţine cheia celei dintâi porţi a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să apuci;
• Marţi e tot bărbat, e ziua Sfântului Ilie, o zi pocită însă, o zi rea în care mai bine să nu începi nimic şi nici la drum să pleci, iar postirea se ţine pentru duşmani;
• Miercuri e femeie, o zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului;
• Joi/a e bărbat/femeie, o zi norocoasă aflată sub protecţia Sfântului Neculai, benefică dragostei şi căsătoriei;
• Vineri e sora Duminicii, una dintre cele mai încărcate zile de sacralitate, ce stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte;
• Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva din lumea celor vi. Mai bine să nu începi nimic, nici drum nici lucru şi îndată când te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii rod toată săptămâna lanţurile diavolului, iar sâmbăta se mai ţin doar într-o cruce;
• Duminica e o sfântă înveşmântată în alb, unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului, e o zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai bună şi mai frumoasă dintre toate, ziua învierii, a rugăciunii, a bucuriei, a nunţilor şi a jocurilor.
  

  Tineri în straie de sărbătoare – 1950

  

În afara personificării mitice, folclorul românesc acordă unor zile ale săptămânii din an, caractere faste sau nefaste. Putem vorbi de un calendar al credinţelor sau superstiţiilor numite băbeşti, referitoare la zilele săptămânii şi cultul special ce trebuie să li se acorde – zilele ce se ţin. După desinenţă sau cuvântul adăugat la numele unei zile se distinge caracterul fast sau nefast al zilei. Marţea Neagră e nefastă, Joia Verde parţial nefastă, culoarea denotă în acest caz natura agrară a zilei. Nume precum Marţolea sau Joimăriţa personifică caracterul nefast, pentru că sunt dedicate unor semidivinităţi răufăcătoare. Nefaste sunt şi zilele care se ţin pentru gadine/animale sălbatice, astfel Filipii sunt zile ce se ţin pentru apărarea de lupi, un semizeu Pastor al lupilor, iar zilele lui Moş Martin se ţin pentru apărarea de urşi. În Oltenia exista un calendar al ciumercelor, care se ţin eşalonate pe zile şi săptămâni, după mersul epidemiilor de ciumă ce au avut loc în satele olteneşti.

Zilele Babelor şi ale Moşilor la început de primăvară, sunt când faste, când nefaste, după cum le socoteşte fiecare dintre noi că răspund la dorinţele de a prevedea firea, caracterul sau intemperiile bune sau rele din anul în curs. Se ţin zile pentru a nu fi oamenii pociţi, de Rusalii, Iele, Dânsele, Vântoasele etc., ce personifică semidivinităţi, care pot fi când faste când nefaste. Sânzienele sunt zile proprii farmacopei medicale şi erotice care culminează cu noaptea de sânziene.
Zilele de Paşti, Paştile blajinilor, Crăciun etc., au ritualul lor fast şi bogat.

Alături de folclor sunt obiceiurile creştineşti.

Cunoscând marele folos al puterii rugaciunilor, ce Sfintii Părinti au alcătuit, pe lângă cele sapte laude, pe care fiecare crestin este dator a le citi zilnic si alte laude duhovnicesti educative, doxologii si felurite cereri, sunt rugăciuni pentru fiecare zi a saptamanii².

Sursa Foto: Jurnalul Naţional, colecţia Sofia Florea

Sursa text:  1 Zilele săptămânii, 2 Rugăciuni Sf. Nectarie

3. Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997

4. Elena Niculiţă-Voronca,  Datinile şi credinţele poporului român

Colecţia Jurnalul Naţional, antrecalba

Noaptea Anului Nou 31 decembrie – 1 ianuarie

În folclorul românesc trecerea de la un an la altul e marcată printr-un ciclu de 12 zile, din 25 decembrie – Crăciun până în 6 ianuarie – Bobotează, pentru desfăşurarea celor mai bogate sărbători populare. Acest ciclu folcloric simbolizează cele 12 luni pe parcursul cărora anul creşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi apoi moare. De altfel şi sfinţii urmează în tradiţia folclorică acelaşi tipic, la începutul anului apar sfinţii tineri, apoi urmează sfinţii maturi, iar la sfârşitul anului sfinţii bătrâni – moşii.

Ciclul celor 12 zile este simetric, cuprinzând perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de Anul Nou şi  apoi până la Bobotează. Toate ritualurile, din aceste 12 zile vizează, restaurarea simbolică a lumii.

Prima parte e nefastă, în care timpul se degradează, duhurile rele ale morţilor umblă pe pământ, se pomenesc strămoşii şi apar reminiscenţe ale unor străvechi practici orgiastice. A doua perioadă se caracterizează prin practici de divinaţie, de alungare a spiritelor malefice. Ideea că în această perioadă spiritele morţilor vin pe pământ îşi are originea într-o străveche credinţă, conform căreia înaintea unui nou an se anulează ordinea firească a lucrurilor, timpul şi spaţiul degradându-se până la starea primitiva de haos.

Noaptea de Anul Nou, care marchează mijlocul, trecerea intre cele doua perioade, este una foarte importanta în viata satului romanesc. Ea marchează momentul în care se îngroapă Anul Vechi, prin stingerea ritualică a unei lumini, a unui foc şi se naşte un Nou An, fapt simbolizat prin reaprinderea focului.

În noaptea dintre ani ţăranii nu dorm, se spune că acela care doarme va fi leneş tot anul. Este noaptea în care se fac practici de gonire a spiritelor malefice, de purificare. Pentru aceasta, se trec vitele prin foc, se arde răşină sau produse urât mirositoare, oamenii sar peste foc, se stropesc cu apă, se scaldă în râu, se ung pragurile uşilor, animalele şi toată familia cu usturoi, se face zgomot mare pentru a speria duhurile rele.

Flăcăii, organizaţi în cete, merg cu Pluguşorul sau cu Buhaiul sau fac jocuri cu măşti. Jocurile cu măşti din ajunul Anului Nou simbolizează spiritele străbunilor, iar jocurile mimice cu măşti de animale, sau cu personaje travestite, sunt cele mai vechi creaţii ale teatrului popular.

În noaptea de Anul Nou fetele încearcă să-şi găsească în vis ursitul, punându-si puţin busuioc sub limbă înainte de a se culca. Se mai păstrează încă obiceiul ghicirii în stele de către fetele tinere, care doresc să îşi găsească alesul. Tinerele ies în afara casei şi se uită pe cer, numărând nouă stele. Dacă ultima stea, este mai mare şi mai strălucitoare decât celelalte, înseamnă că ursitul fetei care număra va fi un bărbat ales, deosebit. Fata se adresează apoi stelei respective pentru a o ajuta să-şi întâlnească ursitul.

Bătrânii, aşezaţi lângă foc, încearcă să vadă în foile de ceapă, în lemnele carbonizate de stejar şi fag şi în felul în care e vremea, cum va fi anul următor. Pentru aceasta, iau 12 felii de ceapă, umplând-o pe fiecare pe jumătate cu sare pisată. Fiecare foaie de ceapa este numita după o luna a anului. În dimineaţa zilei următoare, de Sfântul Vasile, se citesc foile de ceapă, dacă  în felie se află mai multă apă, luna respectivă va fi ploioasă, dacă  sarea este la fel ca în seara anterioară, în luna aceea va fi secetă. Luna corespunzătoare feliei în care sarea e jumătate uscată, jumătate umedă, va fi schimbătoare.

O altă modalitate de a ghici viitorul este aceea care foloseşte cărbunii făcuţi dintr-un singur lemn. Aceştia se pun pe vatra şi fiecăruia i se atribuie numele unei cereale. În dimineaţa următoare, se verifică starea acestora. Cereala corespunzătoare cărbunelui făcut cenuşă se va coace bine vara următoare. Dacă însă cărbunele este intact, cereala respectiva nu va rodi. Atunci când este jumătate făcut cenuşa, pâinea va fi săracă.

Oamenii ghicesc viitorul şi după cer. Atunci când luna este plină în aceasta seară, anul următor va fi bogat şi roditor. Se crede că în această noapte se văd arzând comorile îngropate, însă nu se pot dezgropa în siguranţă decât cele care se văd după miezul nopţii.

Tot acum se deschid cerurile, însă doar oamenii buni la suflet pot vedea acest lucru. Şi vitele încep să vorbească între ele, însă oamenii nu trebuie să le asculte, existând pericolul să moară. Tot în această seară, copiii, adunaţi în jurul pomilor neroditori, îi ameninţă cu tăierea dacă  nu vor face fructe în anul care vine.

Peştele în mâncare este menit să îţi aducă prosperitatea şi să-ţi asigure o trecere lină şi uşoară în anul care vine. Cine consumă un măr în ajunul Anului Nou va avea parte de sănătate pe tot parcursul anului. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma. Se crede că se împrăştie prosperitatea şi binele din casa în care se serveşte carne de pasare, precum pasările de curte care scormonesc pământul pentru a-l împrăştia.

Conform unei credinţe din popor, pentru a alunga spiritele rele şi a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aştepţi Revelionul în linişte, ci în zgomot şi voie bună, cu uşile larg deschise. De asemenea, este interzis să plângi în prima zi a anului daca nu vrei sa ai parte de lacrimi şi ghinion pe tot parcursul anului. La cumpăna dintre ani şi dorinţele sunt ascultate. Pentru un an plin de împliniri şi succese la serviciu, este bine ca în prima zi a anului să faci ceva care are legătură cu acesta. Acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine.

În anumite zone, tradiţia noastră spune că pe 1 ianuarie trebuie să ai haine noi, iar în noaptea dintre ani este bine să porţi un accesoriu roşu, culoarea simbolizând bucuria şi norocul de care vei avea parte anul următor. De asemenea, în alte zone ale ţării, în prima dimineaţă din an, oamenii pun bani în apa cu care se spală pe faţă, pentru a avea parte de belşug. Prima persoană care iţi trece pragul casei în noaptea de Revelion trebuie să fie un bărbat brunet. Acesta trebuie să aducă o crenguţă de vâsc, pâine şi sare.

Sursa text: http://www.parinti.com, antrecalba

Foto: Ion C. BĂLTEAN, antrecalba