Calusarii intre traditie si magie ~ Calusarii – The mystical dancers ~ welcome2romania.wordpress.com


ANTREC-ALBA Transilvania1

Dansul calusarilor vine din negurile timpului, fiind de origine precrestina. Dansul a fost legat ca origine si de stravechiul cult al Soarelui. Dansul Calusarilor se practica in sudul tarii, dar si in Moldova de Rusalii. Cu toate ca de Rusalii se sarbatoreste Pogorarea Sfantului Duh, romanii i-au asociat acestei sarbatori si semnificatii magice. De Rusalii se sarbatorea in trecut Rozalia, sarbatoarea trandafirilor.

WELCOME TO ROMANIA !


Traditia calusarilor vine din vremuri stravechi si e nascuta din credintele pagane pre-crestine. Pe vremuri calusarii erau preoti ai cultului solar. Condusi de un mare preot- devenit vataf dupa raspandirea crestinismului – dansurile lor erau mai mult decat initiatice. Erau exorcizante. Marele preot era cel care implora zeul sa il ajute si el insusi conducea mica armata a calusarilor care se razboiau cu duhurile rele ce puneau stapanire pe sate. Mai mult, calusarii depuneau un juramant al tacerii, doar vataful avand voie sa vorbeasca. Din cand in cand, la indemnurile vatafului, calusarii scoteau anumite strigate de lupta. S-a constatat ca atat juramantul de tacere cat si strigatele de lupta isi aveau rolul lor mai mult decat important. Cercetari de ultima ora in domeniul energetic au demonstrat ca pentru fiecare cuvant rostit organismul cheltuie o anumita cantitate de energie.


Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al sabiilor: “Dupa…

Vezi articol original 890 de cuvinte mai mult

Anunțuri
Povestile zilelor saptamanii

Povestile zilelor saptamanii


O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)

Numele celor şapte zile ale săptămânii sunt determinate, în toate ţările de limbă latină, de cele şapte planete cunoscute în Antichitate. În ţările anglo-saxone numele zilelor săptămânii vin de la zei şi planete1.ZILELE-ASTROLOGICE-ALE-SAPTAMANII

Nenumărate studii ne vorbesc despre existenţa unei filozofii populare transmise prin generaţii, despre paradigma timpului la ţăranul român şi chiar existenţa unui timp etnologic, specific satului românesc.

În folclorul românesc zilele sunt nişte făpturi, ce înainte vreme umblau pe pământ. Ele au sufletul lor, de aceea avem zile bune şi zile rele, zile îmbelşugate şi zile sterpe. Unele zile sunt figurate de sfinte, altele de sfinţi, zile femeie şi zile bărbat.
În folclorul românesc se povesteşte că:

  • Luni e bărbat şi e bun pentru orice început, el ţine cheia celei dintâi porţi a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să apuci;
  • Marţi e tot bărbat, e ziua Sfântului Ilie, o zi pocită însă, o zi rea în care mai bine să nu începi nimic şi nici la drum să pleci, iar postirea se ţine pentru duşmani;
  • Miercuri e femeie, o zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului;
  • Joi/a e bărbat/femeie, o zi norocoasă aflată sub protecţia Sfântului Neculai, benefică dragostei şi căsătoriei;
  • Vineri e sora Duminicii, una dintre cele mai încărcate zile de sacralitate, ce stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte;
  • Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva din lumea celor vi. Mai bine să nu începi nimic, nici drum nici lucru şi îndată când te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii rod toată săptămâna lanţurile diavolului, iar sâmbăta se mai ţin doar într-o cruce;
  • Duminica e o sfântă înveşmântată în alb, unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului, e o zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai bună şi mai frumoasă dintre toate, ziua învierii, a rugăciunii, a bucuriei, a nunţilor şi a jocurilor.
    Tineri din Pâclişa în straie de sărbătoare - 1950

    Tineri în straie de sărbătoare – 1950

    du-te-soare-vino-luna-sanzienele-imbuna-13578236

În afara personificării mitice, folclorul românesc acordă unor zile ale săptămânii din an, caractere faste sau nefaste. Putem vorbi de un calendar al credinţelor sau superstiţiilor numite băbeşti, referitoare la zilele săptămânii şi cultul special ce trebuie să li se acorde – zilele ce se ţin. După desinenţă sau cuvântul adăugat la numele unei zile se distinge caracterul fast sau nefast al zilei. Marţea Neagră e nefastă, Joia Verde parţial nefastă, culoarea denotă în acest caz natura agrară a zilei. Nume precum Marţolea sau Joimăriţa personifică caracterul nefast, pentru că sunt dedicate unor semidivinităţi răufăcătoare. Nefaste sunt şi zilele care se ţin pentru gadine/animale sălbatice, astfel Filipii sunt zile ce se ţin pentru apărarea de lupi, un semizeu Pastor al lupilor, iar zilele lui Moş Martin se ţin pentru apărarea de urşi. În Oltenia exista un calendar al ciumercelor, care se ţin eşalonate pe zile şi săptămâni, după mersul epidemiilor de ciumă ce au avut loc în satele olteneşti.

Zilele Babelor şi ale Moşilor la început de primăvară, sunt când faste, când nefaste, după cum le socoteşte fiecare dintre noi că răspund la dorinţele de a prevedea firea, caracterul sau intemperiile bune sau rele din anul în curs. Se ţin zile pentru a nu fi oamenii pociţi, de Rusalii, Iele, Dânsele, Vântoasele etc., ce personifică semidivinităţi, care pot fi când faste când nefaste. Sânzienele sunt zile proprii farmacopei medicale şi erotice care culminează cu noaptea de sânziene.
Zilele de Paşti, Paştile blajinilor, Crăciun etc., au ritualul lor fast şi bogat.

Alături de folclor sunt obiceiurile creştineşti.

Cunoscând marele folos al puterii rugaciunilor, ce Sfintii Părinti au alcătuit, pe lângă cele sapte laude, pe care fiecare crestin este dator a le citi zilnic si alte laude duhovnicesti educative, doxologii si felurite cereri, sunt rugăciuni pentru fiecare zi a saptamanii2.

Sursa Foto: Jurnalul Naţional, colecţia Sofia Florea

Sursa text:  1 Zilele săptămânii, 2 Rugăciuni Sf. Nectarie

3. Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997

4. Elena Niculiţă-Voronca,  Datinile şi credinţele poporului român

Colecţia Jurnalul Naţional, antrecalba