De la Floralia romană, la Floriile creștine.


Etnografie si folclor in zona Hârlău

Atât în Roma antică republicana, cât și în Roma imperială, Floralia se sărbatorea în luna aprilie. Intreaga luna era dedicată zeiție dragostei Venus, iar intre 28 aprilie și 3 mai (in Roma imperiala) era sarbatorita Flora. Flora era zeița florilor, a vegetatiei si a fertilitații.

In onoare Florei, la templele zeiței se aduceau ofrande. Se organizau festivaluri, jocuri pentru plebea romana.

De fapt, cultul Florei, a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul ar fi putut distruge florile, deci recolta de fructe, pentru aceasta i se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite pe masa unde se manca. (At.M. Marienescu – Cultul pagan si crestin).

Carte A.M.MarienescuLa sarbatorile Florei, erau acceptate si prostituatele…

Vezi articol original 944 de cuvinte mai mult

Valoarea spirituală și socială a casei tradiționale țărănești

Valoarea spirituală și socială a casei tradiționale țărănești


Valori universale in satul romanesc

Regăsirea frumosului pierdut

Noi aşa am pomenit şi casa, şi locu’; da’ n-ai dreptu’ să le strici, nici să le laşi în părăsire, că vezi, ele vin din părinți.”

Casa are şi ea locu’ ei, ca orice lucru. În bătătura casei toate să fac parcă mai bine. Locu’ casei e loc bun, e loc ferit; orice-ai pune rodeşte, orice-ai face e frumos. Asta vine aşa din duhu’ strămoşilor.” (Ion Staicu Țîntea, 83 de ani, Poiana Mărului, Brașov, 1964 [1])

279-fildul-de-mijloc-casa-taraneasca

Pentru ţăranul român, casa nu avea doar o valoare materială şi utilitară, el se simţea profund legat de casă prin calităţile pe care i le conferea ca unui nucleu de stabilitate, în care avea parte de tihnă şi armonie, loc rodnic şi benefic, generator de sensuri spirituale, nu numai materiale.

Adesea, când vizităm un muzeu dedicat omului tradiţional şi lumii sale, cum este Muzeul Naţional al Ţăranului Român sau Muzeul Naţional al…

Vezi articol original 1.295 de cuvinte mai mult

Respectul față de fire și valoarea pământului în concepția țăranului român

Respectul față de fire și valoarea pământului în concepția țăranului român


Valori universale in satul romanesc

Regăsirea frumosului pierdut

„Ţăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls din rădăcini. De aceea ţăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului naţional. … pentru ţăranul nostru, pământul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie … pământul e însuşi rostul lui de-a fi. Pământul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi-l înţelege.” (Liviu Rebreanu [1])

Romania ”țara mea de cântec, țara mea de dor!” via Din Romania cu dragosteDe-a lungul unei istorii ostile, ţăranul român s-a simţit mereu legat, prin rădăcini adânci, de pământul său, pe care l-a apărat cu o îndârjire ce deseori a mers până la jertfă, ştiind că în acest fel îşi apără însăşi fiinţa. Fire paşnică şi blândă, a fost străin de orice ambiţii de cucerire a altor spaţii, de râvna de a cotropi şi supune alte neamuri. „Neamul românesc a fost cel…

Vezi articol original 3.264 de cuvinte mai mult

Raoul Weiss: Civilizații Europei de azi sunt ţăranii români


Civilizatia rurala a Romaniei

Regăsirea frumosului pierdut

niste taraniAdina Fartușnic/citynews.roE scriitor, traducător, vorbitor a şapte limbi, vorbeşte impecabil româna şi maghiara, a lăsat cariera universitară europeană şi mirajul turnului de fildeş occidental şi s-a mutat la Mera, lîngă Cluj. E Raoul Weiss, omul care s-a născut în Alsacia şi a ales o nouă patrie: Transilvania. Şi poate cel mai în măsură să vorbească despre două lumi paralele, a noastră şi a europenilor. Are şi dezamăgirea creatoare, dar şi distanţa necesară ca să facă asta.

Stai într-un sat din Transilvania, aproape de Cluj, deși ești scriitor. Ai predat la universități, vorbești șapte limbi. Deci ești, într-un fel, cetățean global. Ce lipsește dincolo, în Occident, și ai găsit în Transilvania ca să te hotărăști să te muți aici? 

Raoul Weiss: Aici am găsit omenia.Occidentul de azi e reprezentantul unui proces de cel puțin 30-40 de ani de dezumanizare a societății, sub influența neoliberalismului. Când omul…

Vezi articol original 968 de cuvinte mai mult

Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana


Extraterestrii Printre Noi

La începutul anilor 1990, subsolul din zona Carpaților Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care căuta situri antice și preistorice. Cu această ocazie, s-a descoperit un imens oraș subteran, întins pe o suprafață de peste două sute de kilometri pătrați, foarte bogat în aur.

În zona numită Vârtoape din Munții Orăștiei, pe o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați există șaptezeci și cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de până la șaptezeci de metri), din care pleacă mai multe tuneluri către munții din apropiere (unul ajungând chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversând munții în două zile).

În zona Vârtoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele, precum camerele unei locuințe, multe dintre ele comunicând cu platoul de deasupra prin drumuri antice. În această zonă și în…

Vezi articol original 2.971 de cuvinte mai mult

De la plante de leac și tămăduitoare la DIGITALIS – FARES

De la plante de leac și tămăduitoare la DIGITALIS – FARES


Arta vindecării la locuitorii acestor meleaguri poate fi considerată un tezaur originar arhaic, care după anumite indicii istorice, arheologice, antropologice, geoclimatice, poate fi atribuit sacerdoţilor geto-daci.

Plantele de leac şi tămăduitoare, sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compoziţia lor chimică au proprietăţi medicinale. România are o mare diversitate de plante de leac. Acestea au fost întrebuinţate frecvent de peste 5000 de ani, când omenirea nu cunoştea încă principiile lor active.

Pentru a-şi face pe deplin efectul, plantele de leac trebuie culese doar în anumite zile ale anului. Se spune că cele mai tămăduitoare plante sunt culese în noaptea de dinaintea Sânzienelor şi în timpul echinocţiilor, de toamnă sau de primăvară. În schimb, plantele care rămân neeficiente sunt cele culese de Rusalii. Despre acestea se zice ca ar fi pişcate de ielele furioase, fostele stăpâne ale plantelor de leac, care se plâng că oamenii le-ar fi furat ierburile.

Plantele cu virtuţi terapeutice sau magice se utilizează în mai multe feluri, legate de medicină şi tratamente, sau legate de farmece de dragoste ori de ursită. Există chiar şi animale mitice despre care se crede ca ar cunoaşte calităţile vindecătoare ale unor plante, cum ar fi şarpele, ariciul şi albina.

In medicina populară românească, o multitudine de practici şi de remedii, folosite odinioară cu succes, astăzi ne fac cel puţin să ridicam din sprâncene, a mirare.

Orăştie interbelic

Prima societate ştiinţifică românească, Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi, a promovat încă de la fondarea ei studiul florei autohtone şi în special al plantelor medicinale.

Medicii iluminişti transilvăneni Ioan PIUARIU-MOLNAR şi Martinus LANGE, recomandă în locul medicamentelor importante si costisitoare, leacurile populare – în majoritatea lor din plante medicinale – considerate ca eficace în tratamentul unor boli. Farmacistul sibian Peter SIGERUS publică în 1791 lista plantelor medicinale care cresc în Transilvania, cu denumirea lor latină, româna, germană şi maghiară – 175 de denumiri a 157 specii de plante. Acest tabel al plantelor medicinale va fi publicat din nou cu puţine modificări în 1795 de medicul iluminist Mihail NEUSTÄDTER, protomedicul de mai târziu al Transilvaniei.

Primul tabel botanic complet al plantelor medicinale din Transilvania şi al locurilor unde ele cresc, apare în Specificatio Omnius Vegetabilium Pharmaceuticorum, lucrare iatrobotanică a protomedicului ardelean Ferencz NYULAC, scrisă şi tipărită în 1808. Valoroasa monografie floristică a medicului ardelean Johann Christian BAUMGARTEN Enumeratio Stirpium Magno Transilvanici Principatui este publicată în 1816.

Elemente de fiziografie a Moldovei, lucrarea de doctorat în medicină a lui Constantin VÂRNAV, susţinută la Universitatea din Pesta în 1836, constituie o valoroasă trecere în revistă a folclorului românesc şi în acelaşi timp un preţios document consacrat etnoiatriei şi etnofitoterapiei româneşti din trecut.

Tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, la Orăştie, prin înfiinţarea primei farmacii La Leul de Aur, consemnată în anul 1697. Două secole mai târziu, destinul micii farmacii avea să se schimbe alături de Andrei FARAGO, farmacistul care a trecut sub semnul ştiinţei înţelepciunea populară, prin fondarea, în anul 1929, a firmei Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale, care astăzi poartă numele FARES. 

Plante de leac şi tămăduitoare de la FARES

Produsele FARES le putem găsi online, iar pentru a şti cum deveneau dacii puternici putem încerca Herba Dacica.

Informaţii suplimentare:

1. Puterea plantelor

2. antrecalba – Tezaur cultural/ Plante de leac şi tămăduitoare

De ce am nostalgia Ampoiţei – sau cine a „răpit-o” pe Magda Carianopol

De ce am nostalgia Ampoiţei – sau cine a „răpit-o” pe Magda Carianopol


Ampoița – satul unde se împletesc cununile de spice

Blog de veghe

Vreau să spun din capul locului: călătoresc rar şi mă entuziasmez şi mai rar. Bine ancorată în cuibul ampoita 3meu, am îndreptăţitele nostalgii ale casei părinteşti şi ale ţinutului natal, asimţite drept rădăcini. În rest, oricât m-ar impresiona locurile în care ajung şi oamenii ce vieţuiesc acolo, nu plec cu ele în suflet, precum o amprentă. Şi, cu atât mai puţin, nu-mi rămâne o bucăţică de suflet prizonieră în acel tărâm…

Acestea fiind spuse, mi-e cu atât mai greu să vă explic nostalgia pentru Ampoiţa, un sat din judeţul Alba unde am poposit cam 24 de ore astă vară. De atunci, gândul mi-a zburat adesea la ea.

Povestea Ampoiţei nu-i o poveste oarecare, a unuia din miile de sate ale României unde timpul pare că nu există, civilizaţia a rămas suspendată, iar liniştea şi pacea îţi învăluie, protector, neuronii.

Ampoiţa e cea care a “răpit-o” pe prietena mea, Magda Carianopol, din…

Vezi articol original 1.084 de cuvinte mai mult