O CASA, O NATIUNE, UN COPAC

”Temelia sunt străbunii, sunt cei care au plantat în ADN-ul nostru credințele lor, tradițiile, energiile lor…”

Lupul Dacic

Stau pe margine si privesc: razboiul psihologic interuman! Oameni care lupta pentru crezul lor. Fiecare dintre ei are dreptatea lui, adevarul lui propriu, viziunea lui.

Ma intreb: de ce oare se razboiesc? De ce nu putem sa convietuim unii cu altii avand propriile noastre principii?

Mi se spune din interior:

-Ai putea sa faci o casa fara reguli, fara aceleasi principii de construire a ei?

-Poate ca da. Probabil n-ar avea forma de casa.

-Si atunci s-ar mai chema casa?

-Pai nu prea cred. Dar va semana. Chiar daca va fi mai subreda si mai stramba.

-Dar tu cand incepi sa construiesti o casa, te gandesti la o casa nu?

-Pai da!

-Si daca tu te gandesti  la o casa, de ce nu iesa asa cum te-ai gandit?

-Probabil pentru ca eu, nu stiu sa construiesc o casa.

-Si ce faci daca observi ca ceea ce tu construiesti, nu seamana…

Vezi articolul original 1.421 de cuvinte mai mult

Deschiderea expoziției-eveniment „Comorile României” la Muzeul Național al Chinei din Beijing

Avem speranța că expoziția-eveniment „Comorile României” va constitui un moment de referință în istoria dinamică a colaborării culturale româno-chineze

Peşterile din Apuseni, din Ţara de Piatră, cele mai multe şi spectaculoase din România

     

Lupul Dacic

Amatorii de explorări speologice au la dispoziţie pe raza judeţului Alba cea mai ramificată peşteră din Europa, cel mai mare şi adânc lac subteran din România, cel mai mare dom stalagmitic sau cel mai adânc sifon din ţara noastră, toate situate în Munţii Apuseni, despre care specialiştii susţin că ocupă primul loc pe continent ca relief carstic, motiv pentru care li se mai spune şi Ţara de Piatră.

Cuprinse în Parcul Naţional Apuseni, în Alba se află cel mai mare gheţar de peşteră, la Scărişoara, cea mai mare intrare de peşteră – Coiba Mare, cea mai ramificată peşteră – Hodobana, cel mai mare lac suteran – Peşterea de sub Zgurăşti.

În Alba se găseşte şi Huda lui Papară, cea mai lungă, mai denivelată, mai dificilă, având cea mai mare sală, cu cel mai lung curs subteran din ţară şi cea mai mare populaţie de lilieci din Europa.

Cel mai important…

Vezi articolul original 1.249 de cuvinte mai mult

Povestile zilelor saptamanii

„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)

Numele celor şapte zile ale săptămânii sunt determinate, în toate ţările de limbă latină, de cele şapte planete cunoscute în Antichitate. În ţările anglo-saxone numele zilelor săptămânii vin de la zei şi planete¹.

Nenumărate studii ne vorbesc despre existenţa unei filozofii populare transmise prin generaţii, despre paradigma timpului la ţăranul român şi chiar existenţa unui timp etnologic, specific satului românesc.

În folclorul românesc zilele sunt nişte făpturi, ce înainte vreme umblau pe pământ. Ele au sufletul lor, de aceea avem zile bune şi zile rele, zile îmbelşugate şi zile sterpe. Unele zile sunt figurate de sfinte, altele de sfinţi, zile femeie şi zile bărbat.
În folclorul românesc se povesteşte că:

• Luni e bărbat şi e bun pentru orice început, el ţine cheia celei dintâi porţi a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să apuci;
• Marţi e tot bărbat, e ziua Sfântului Ilie, o zi pocită însă, o zi rea în care mai bine să nu începi nimic şi nici la drum să pleci, iar postirea se ţine pentru duşmani;
• Miercuri e femeie, o zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului;
• Joi/a e bărbat/femeie, o zi norocoasă aflată sub protecţia Sfântului Neculai, benefică dragostei şi căsătoriei;
• Vineri e sora Duminicii, una dintre cele mai încărcate zile de sacralitate, ce stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte;
• Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva din lumea celor vi. Mai bine să nu începi nimic, nici drum nici lucru şi îndată când te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii rod toată săptămâna lanţurile diavolului, iar sâmbăta se mai ţin doar într-o cruce;
• Duminica e o sfântă înveşmântată în alb, unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului, e o zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai bună şi mai frumoasă dintre toate, ziua învierii, a rugăciunii, a bucuriei, a nunţilor şi a jocurilor.
  

  Tineri în straie de sărbătoare – 1950

  

În afara personificării mitice, folclorul românesc acordă unor zile ale săptămânii din an, caractere faste sau nefaste. Putem vorbi de un calendar al credinţelor sau superstiţiilor numite băbeşti, referitoare la zilele săptămânii şi cultul special ce trebuie să li se acorde – zilele ce se ţin. După desinenţă sau cuvântul adăugat la numele unei zile se distinge caracterul fast sau nefast al zilei. Marţea Neagră e nefastă, Joia Verde parţial nefastă, culoarea denotă în acest caz natura agrară a zilei. Nume precum Marţolea sau Joimăriţa personifică caracterul nefast, pentru că sunt dedicate unor semidivinităţi răufăcătoare. Nefaste sunt şi zilele care se ţin pentru gadine/animale sălbatice, astfel Filipii sunt zile ce se ţin pentru apărarea de lupi, un semizeu Pastor al lupilor, iar zilele lui Moş Martin se ţin pentru apărarea de urşi. În Oltenia exista un calendar al ciumercelor, care se ţin eşalonate pe zile şi săptămâni, după mersul epidemiilor de ciumă ce au avut loc în satele olteneşti.

Zilele Babelor şi ale Moşilor la început de primăvară, sunt când faste, când nefaste, după cum le socoteşte fiecare dintre noi că răspund la dorinţele de a prevedea firea, caracterul sau intemperiile bune sau rele din anul în curs. Se ţin zile pentru a nu fi oamenii pociţi, de Rusalii, Iele, Dânsele, Vântoasele etc., ce personifică semidivinităţi, care pot fi când faste când nefaste. Sânzienele sunt zile proprii farmacopei medicale şi erotice care culminează cu noaptea de sânziene.
Zilele de Paşti, Paştile blajinilor, Crăciun etc., au ritualul lor fast şi bogat.

Alături de folclor sunt obiceiurile creştineşti.

Cunoscând marele folos al puterii rugaciunilor, ce Sfintii Părinti au alcătuit, pe lângă cele sapte laude, pe care fiecare crestin este dator a le citi zilnic si alte laude duhovnicesti educative, doxologii si felurite cereri, sunt rugăciuni pentru fiecare zi a saptamanii².

Sursa Foto: Jurnalul Naţional, colecţia Sofia Florea

Sursa text:  1 Zilele săptămânii, 2 Rugăciuni Sf. Nectarie

3. Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997

4. Elena Niculiţă-Voronca,  Datinile şi credinţele poporului român

Colecţia Jurnalul Naţional, antrecalba

De la plante de leac și tămăduitoare la DIGITALIS – FARES

Arta vindecării la locuitorii acestor meleaguri poate fi considerată un tezaur originar arhaic, care după anumite indicii istorice, arheologice, antropologice, geoclimatice, poate fi atribuit sacerdoţilor geto-daci.

Plantele de leac şi tămăduitoare, sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compoziţia lor chimică au proprietăţi medicinale. România are o mare diversitate de plante de leac. Acestea au fost întrebuinţate frecvent de peste 5000 de ani, când omenirea nu cunoştea încă principiile lor active.

Pentru a-şi face pe deplin efectul, plantele de leac trebuie culese doar în anumite zile ale anului. Se spune că cele mai tămăduitoare plante sunt culese în noaptea de dinaintea Sânzienelor şi în timpul echinocţiilor, de toamnă sau de primăvară. În schimb, plantele care rămân neeficiente sunt cele culese de Rusalii. Despre acestea se zice ca ar fi pişcate de ielele furioase, fostele stăpâne ale plantelor de leac, care se plâng că oamenii le-ar fi furat ierburile.

Plantele cu virtuţi terapeutice sau magice se utilizează în mai multe feluri, legate de medicină şi tratamente, sau legate de farmece de dragoste ori de ursită. Există chiar şi animale mitice despre care se crede ca ar cunoaşte calităţile vindecătoare ale unor plante, cum ar fi şarpele, ariciul şi albina.

In medicina populară românească, o multitudine de practici şi de remedii, folosite odinioară cu succes, astăzi ne fac cel puţin să ridicam din sprâncene, a mirare.

Orăştie interbelic

Prima societate ştiinţifică românească, Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi, a promovat încă de la fondarea ei studiul florei autohtone şi în special al plantelor medicinale.

Medicii iluminişti transilvăneni Ioan PIUARIU-MOLNAR şi Martinus LANGE, recomandă în locul medicamentelor importante si costisitoare, leacurile populare – în majoritatea lor din plante medicinale – considerate ca eficace în tratamentul unor boli. Farmacistul sibian Peter SIGERUS publică în 1791 lista plantelor medicinale care cresc în Transilvania, cu denumirea lor latină, româna, germană şi maghiară – 175 de denumiri a 157 specii de plante. Acest tabel al plantelor medicinale va fi publicat din nou cu puţine modificări în 1795 de medicul iluminist Mihail NEUSTÄDTER, protomedicul de mai târziu al Transilvaniei.

Primul tabel botanic complet al plantelor medicinale din Transilvania şi al locurilor unde ele cresc, apare în Specificatio Omnius Vegetabilium Pharmaceuticorum, lucrare iatrobotanică a protomedicului ardelean Ferencz NYULAC, scrisă şi tipărită în 1808. Valoroasa monografie floristică a medicului ardelean Johann Christian BAUMGARTEN Enumeratio Stirpium Magno Transilvanici Principatui este publicată în 1816.

Elemente de fiziografie a Moldovei, lucrarea de doctorat în medicină a lui Constantin VÂRNAV, susţinută la Universitatea din Pesta în 1836, constituie o valoroasă trecere în revistă a folclorului românesc şi în acelaşi timp un preţios document consacrat etnoiatriei şi etnofitoterapiei româneşti din trecut.

Tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, la Orăştie, prin înfiinţarea primei farmacii La Leul de Aur, consemnată în anul 1697. Două secole mai târziu, destinul micii farmacii avea să se schimbe alături de Andrei FARAGO, farmacistul care a trecut sub semnul ştiinţei înţelepciunea populară, prin fondarea, în anul 1929, a firmei Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale, care astăzi poartă numele FARES. 

Plante de leac şi tămăduitoare de la FARES

Produsele FARES le putem găsi online, iar pentru a şti cum deveneau dacii puternici putem încerca Herba Dacica.

Informaţii suplimentare:

1. Puterea plantelor

2. antrecalba – Tezaur cultural/ Plante de leac şi tămăduitoare

Zlatna: Festivalul International de Film Etnografic Zlatna

Parcul Natural Frumoasa din judeţul Alba

În nuvela Valea Frumoasei publicată în 1938 precum şi în alte povestiri, Mihai SADOVEANU descrie cu multă admiraţie aceste locuri cu nume de basm. Parcul Natural Frumoasa se întinde pe teritoriul administrativ al 24 comune din judeţele Alba, Hunedoara, Sibiu şi Vâlcea, iar 31% din suprafaţă se află în proprietate privată. Parcul este compus din trei masive montane – Cindrel, Lotru, Şureanu – din grupa munţilor Parâng. Aceste entităţi muntoase sunt despărţite de râurile Sadu, Frumoasa şi Sebeş. Forma întregului relief este rotunjită ca urmare a sculpturii într-o alcătuire geologică uniformă din şisturi cristaline. Situl prezintă un relief glaciar bine păstrat, Iezerul Mare, Iezerul Mic şi Iezerul Şureanu fiind cele mai reprezentative circuri glaciare din zonă. În aria parcului se pot diferenţia etaje de vegetaţie – păduri, poiene, pajişti – care se succed pe verticala muntelui de la subalpine către zone alpine de o neasemuită frumuseţe.

Mureşenii sau plutaşii din Alba Iulia-Bălgrad-Karlsburg

Transportul pe apele curgătoare cu nave uşoare, era o ocupaţie moştenită şi practicată încă din perioada daco-romană. Dea lungul timpului impresionante cantităţi de aur, sare, lemn, grâne, chiar şi o biserică, au luat drumul pe Mureş, din anticul port roman Portus, astăzi cartierul Partoş din Alba Iulia. Navele străbăteau domol Ardealul şi ajungeau la Szeged, Erau vremurile în care navele-plute erau cele mai rapide mijloace de transport a încărcăturilor mari, iar multe veacuri Mureşul a fost sinonim cu meseria de plutaş.
După 1868, când s-a inaugurat calea ferată Arad-Alba Iulia, moţii din Apuseni şi locuitorii văii Sebeşului mai practicau doar plutăritul cu buşteni de brad, până după al doilea Război Mondial.

Lespezi de piatră pentru gătit

„Arta populară este o artă primitivă. De aici rezultă farmecul ei,
de aici şi pericolul, din ce în ce mai ameninţător,
al cotropirii şi nimicirii sale în faţa presiunii vieţii moderne”

(G. M. Cantacuzino, Frumosul românesc în concepţia şi viziunea poporului)

 

Am poposit de curând în casa meşterului Nicolae TOMUŞ din satul Bărăşti, comuna Albac.  La casa lui poţi ajunge mai greu iarna, dar vara efortul de la urcuş este răsplătit de uimitoarea deschidere asupra Văii Arieşului. Peisajul încântător îţi umple inima de bucurie. Am plecat pe la amiază din centrul comunei, de la casa lui Horea. Deşi era încă zăpadă şi afară ningea intens, cu o maşină de teren a familiei POPA în mai puţin de o oră, am ajuns la casa meşterului, pe care l-am găsit, despicând direct din stâncă o lespede de piatră, în spatele atelierului. Am rămas surprins de uşurinţa cu care manevra un topor cu coada scurtă şi de faptul că piatra era atât de moale.
Fără să schimbăm prea multe cuvinte acest om m-a cucerit prin firescul explicaţiilor şi simplitatea vorbelor. Fără îndoială, că recomandarea unui alt moţ, Ioan POPA, mi-a deschis inima renumitului meşter.
Într-o zi de târg meşterul poate vinde chiar şi 20 de lespezi de piatră. Puteţi şi dumnevoastră să cumpăraţi cu 150 lei o minune de gătit chiar şi pe aragazul de acasă.
Tot ce trebuie să ştiţi este că lespedea trebuie mai întâi călită prin încălzirea treptată şi ungerea cu un strat subţire de ulei sau grăsime, operaţie ce trebuie repetată de două sau trei ori. Apoi puteţi deveni un expert în coacerea atât de renumitelor plăcinte pe lespede. Nu uitaţi totuşi să o întrebaţi pe mama sau bunica cum se face aluatul pentru coptul pe lespede. Nu puneţi ulei sau grăsime pe lespede atunci când o încingeţi pentru copt!.

Mulţumesc Nicolae TOMUŞ pentru lespedea primită în dar.  Sper să ne vedem şi la vară, în această legendară Ţară a Moţilor.

Materiale suplimentare:
realitatea.net
cazaretransilvania
antrecalba

Perechea lui Eminescu

Carnete – de Simona LAZĂR

Carnete

În cultura română există o serie impresionantă de intelectuali de factură enciclopedică. Astăzi, pare că “sămânţa enciclopediştilor” a cam dispărut. Într-o epocă în care nu cartea, ci internetul devine instrumentul de informare cel mai intens folosit, virtuţile pe care le clădeşte lectura paginilor tipărite se întâlnesc la tot mai puţini. Din fericire, România i-a avut la timp pe Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Călinescu.

Vezi articolul original 383 de cuvinte mai mult